Parteneri
Partenerii Asociatiei Copii Suflete Sperante.
Mihai Nesu Foundation
Crucea Rosie despreCopii Decebal Banica
Student Sport Retinopatie Copii martamaria.ro
StarPress
FoodPanda
 
Doneaza
Donate
Donate
Click aici pentru a dona
99 RON
EuPlatesc.ro

 

Redirectioneaza 2% din impozitul tau pe venit
Descarca formularul 230
Redirectioneaza 20% din impozitul pe profit
Contract de sponsorizare
Extras Cod Fiscal
 
Cartea recunostintei
 
FACEBOOK
 
Localitati
 
Presa despre noi
Presa despre noi
 
Blog-o-sfera
Blog-o-sfera
 

Andrei B - Minunea cu ochi albastri...


De ce "Minunea cu ochi albastri"? Pentru ca asta este EL: minunea cu ochi albastri din viata noastra!

           Partea I - Nasterea
 
         Viata noastra avea sa se schimbe total cu venirea pe lume a minunii nostre ANDREI; eram o pereche reusita, fericita, numai ca a venit un moment cand am simtit ca ceva lipsea din viata noastra: un copil. Asa ca dupa multe incercari, minunea si-a facut loc in viata noastra. Era in luna decembrie,in apropierea sarbatorilor cand am facut un test de sarcina si surpriza... era pozitiv, eram insarcinata. Am trait atunci o emotie greu de descris in cuvinte,o emotie pe care numai o femeie care isi doreste cu ardoare un copil o poate simti, simteam fluturi in stomac, simteam ca lumea toata este a noastra, ca acel gol din viata noastra s-a umplut.
Totul era asa de frumos, toata lumea fericita pentru noi, o sarcina superba, fara nici un fel de probleme, eram o gravida de invidiat,fara greturi, voma, dureri de cap sau orice alte probleme, mergeam la serviciu si ma simteam foarte bine.
Am urmat sfaturile unui medic ginecolog din Bucuresti, luna de luna la control, toate analizele prescrise de dl. doctor au iesit foarte bine, exista un singur inconvenient, incompatibilitate de RH dar cei de la institutul de hematologie nu ne-au dat motive de ingrijorare. Parea ca nimic nu avea sa umbreasca fericirea ce ne astepta.

          Pe 23 august 2007 ma pregateam de marea intalnire, eram emotionata ...in cateva ore aveam sa fac cunostinta cu fiinta pe care o iubeam mai presus de orice. A fost o nastere provocata medicamentos, nu ca as fi avut probleme, ci fiindca in ziua aceea medicul meu era de garda si a fost hotararea dansului; la ultimul control imi spusese ca placenta a ajuns la maturare si ne intalnim pe 23 la spital.
Am intrat in sala de nasteri, m-au asezat pe pat si asteptam sa inceapa contractiile, sa am dilatare si sa apara minunea. Medicul venea la fiecare 2 ore sa vada cum sunt, contractiile au inceput pe la ora 12 - 12.30, nu erau cine stie ce cat sa nu le suport; la ora 17 cand a venit dl doctor sa ma vada, mi-a rupt membranele, mi-a zis ca lichidul e verde si ca nu mai imi face anestezie epidurala ca prelungim travaliul si punem viata copilului in pericol.
          A venit apoi la ora 19, m-a consultat, mi-a zis ca am dilatatie 7-8 si ca mai am in jur de o ora, numai ca dupa ce m-am dat jos de pe masa si m-am asezat iar pe pat, i-am zis moasei care statea langa mine ca nu mai pot si ca imping, ca asa simt; la care ea zice sa imping sa vedem cat pot si in acelasi timp a strigat la dr. ca ii vede capul copilului, sa pregateasca masa. Sus pe masa din a doua impingere a iesit copilul,care nu plangea. L-am intrebat pe medic de ce nu plange si mi-a raspuns ca asa este el mai lenes. L-au ventilat pe balon timp de 3 minute si l-au dus la sala de copii.

         Partea II - Cosmarul de a doua zi, o noua viata.

           M-am trezit dimineata devreme, la ora 6 eram in picioare, nerabdatoare si emotionata ca imi voi vedea puiuţul pentru prima data, ca il voi tine la sanul meu, in bratele mele, langa inima mea. Cand am ajuns la sala de alaptat, m-am uitat printre copii dar nu l-am vazut. Asistenta m-a intrebat pe cine caut, i-am spus numele copilului si atunci mi-a raspuns ca au aparut niste probleme peste noapte si l-au dus la terapie intensiva. Şoc! Am simtit cum imi fuge pamantul de sub picioare, cum se naruie toată lumea din jurul meu, nici nu stiu cum am ajuns sa il sun pe sotul meu, sa vina mai repede la spital sa vedem ce are copilul.

Vorbim cu medicul neonatolog (dr. Toma Adrian) care ne spune ca au aparut niste probleme, copilul incepuse la 7 ore de la nastere sa faca crize de apnee cu bradicardie. A fost intubat si ventilat mecanic timp de 3 zile, timp in care i s-au administrat fel de fel de medicamente; era sedat si tot facea crize.

Am rugat sa ma lase sa il vad, nu il vazusem deloc pana atunci. Este greu sa descriu acum ce am trait atunci cand l-am zarit. Fiinta aceea mica si superba, cu o gurita mica, conectat la aparate ca sa il tina sub control, ma implora parca sa fac ceva pentru el! Am simtit cum lesin si m-au scos afara. De atunci au urmat doar lacrimi interminabile (care curg si acum cand scriu), viata noastra asa cum o stiam se sfarsise din acel moment am inceput un nou drum, o noua viata, o viata cladita in jurul problemelor lui Andrei.
           L-am nascut  joi seara si vineri il botezasem deja, nu ne dadeau mari sperante dupa ce vineri pe zi facuse stop cardio-respirator si l-au resuscitat 10 minute ca sa il salveze.
           Cand am intrebat daca o sa ramana cu sechele, d-na doctor care il resuscitase ne-a zis: "eu nu pot sa va spun daca o sa fie un copil normal sau un tampit"; imi venea sa sar la gatul ei cand am auzit-o vorbind asa in fata unor parinti care erau terminati  de durere si cu sufletele insangerate.
          In fine, sambata s-au oprit crizele si dupa 2 saptamani ne-au dat drumul acasa. La primul control, tot la dr. Toma, nimic deosebit, ne-a zis doar sa ii masuram perimetrul cranian si sa revenim peste o luna - el il tot cauta prin capuţ dar nu ne-a zis de ce.
           De acolo am plecat la dr. Cârstoveanu, la Budimex sa mai aflam o parere si aici un alt şoc: fontanela copilului se inchidea, perimetrul nu crescuse de la nastere, copilul era spastic si ne-a recomandat sa intram intr-un program de recuperare.
              
              De atunci, mai precis de la 2 luni, am facut recuperare intensiv, am mers la Spitalul Obregia, l-au luat in evidenta, am inceput recuperarea care avea sa fie lunga si anevoioasa.
            La examenul RMN am aflat ce este in capsorul lui micut: un creier insuficient dezvoltat (ce a mai ramas din el) si am aflat diagnosticul: Paralizie cerebrala, tertrapareza spastica, microcefalie, sindrom piramido-extrapiramidal si (asta am aflat mai tarziu) epilepsie; toate astea le adunase copilul meu.

          Am mers la recuperare si la Sibiu, la Busteni si foarte mult la Bucuresti, practic in fiecare luna. Nici nu mai stiam de casa, sot, familie, eram doar eu, copilul si spitalul care devenise casa noastra.
Copilul a recuperat ce-i drept, nu foarte mult dar a evoluat; spasticitatea s-a redus mult, a facut achizitii mai mult pe psihic, nu foarte mari, stie si el cateva cuvinte: "tata", "tataie", "haide", "alo" si alte cuvinte intelese doar de el.

          Pe parte de dezvoltare motorie... la varsta lui de 4 ani si 5 luni, nu face foarte multe, se rostogoleste, se ridica singur in fundulet din unghi de 45 de grade, isi ia singur jucariile sa se joace si mai nou incearca pozitionarea in 4 labe. Este un copil tare vioi, asa a fost de mic si asta l-a ajutat mult, intelege daca ii spun sa ma iubeasca, ma ia de gat cu manutele lui si ne iubim, stie daca il cert, daca ii spun ca mergem pa, dar mai este foarte de mult de munca si cum in oras nu exista un centru de recuperare e foarte greu sa te plimbi prin tara din spital in spital.
          Cam asa arata povestea noastra pe care o traim de 4 ani si jumatate, o poveste care speram sa aiba un final fericit, sa il aud spunandu-mi "mama", sa il vad mergand, sa il vad jucandu-se cu copiii... sa faca lucruri adecvate pentru varsta lui.
E foarte greu, doar noi stim ce putere ne-a trebuit sa trecem peste toate aceste greutati, sa suportam jignirile celor din jur, stiti foarte bine cum sunt priviti acesti copii in societate "vai, uite saracul e handicapat', e greu si iti trebuie nervi de otel si sa te inarmezi cu rabdare.
Eu sper si sunt sigura ca si Andrei va reusi mai mult, este dorinta cea mai arzatoare in momentul asta in viata noastra. Am fost, suntem si vom fi intotdeauna alaturi de el, este un copil tare iubit,tare rasfatat si vom lupta pentru el, sa ii oferim o viata mai buna... minunii cu ochi albastri din viata noastra!


 


Articole similare


Matei T - Din dragoste pentru Matei Matei T - Din dragoste pentru Matei
2 comentarii   5 din 5 stele!

1 Iunie 2010-ora 15.00. O zi fericita mai mult sau mai putin pentru copiii din toata lumea, insa pentru noi a fost cu siguranta una dintre cele mai frumoase din viata noastra. S-a nascut Matei, al doilea copil pe care ni l-am dorit cu toata fiinta noastra, dorinta nascuta din multa dragoste si dupa o lunga perioada de zbucium si suferinta cu primul cop ...citeste mai mult
Fabian - Un luptator intr-un trup firav Fabian - Un luptator intr-un trup firav
1 comentariu   4 din 5 stele!

          Bună,          Numele meu este Fabian Costin din Constanţa, sunt ”piticu” sau ”luptătorul” familiei mele și am 1 an și 7 luni.          Povestea mea începe cu ”A fost oda ...citeste mai mult

Comentarii (2)


Scrie comentariu
Numele tau:


Comentariu: Nota:Codul HTML nu este procesat!

Nota: Nesatisfacator            Excelent

Scrie codul de siguranta de mai jos in urmatoarea casuta:


Info Articol


ID Articol: 0115
Nota medie: 5 din 5 stele!
Comentarii: 2 comentarii
Vizualizari: 3876
 
Andrei B - Minunea cu ochi albastri...
Click pentru marire