Parteneri
Partenerii Asociatiei Copii Suflete Sperante.
Mihai Nesu Foundation
Crucea Rosie despreCopii Decebal Banica
Student Sport Retinopatie Copii martamaria.ro
StarPress
FoodPanda
 
Doneaza
Donate
Donate
Click aici pentru a dona
99 RON
EuPlatesc.ro

 

Redirectioneaza 2% din impozitul tau pe venit
Descarca formularul 230
Redirectioneaza 20% din impozitul pe profit
Contract de sponsorizare
Extras Cod Fiscal
 
Cartea recunostintei
 
FACEBOOK
 
Localitati
 
Presa despre noi
Presa despre noi
 
Blog-o-sfera
Blog-o-sfera
 

Cum sa-l inveti pe copilul tau sa vorbeasca-Partea I...

Cum sa-l invatam pe copilul nostru sa vorbeasca sau
Prima lectie de logopedie.

     Acest material este un rezumat extras din cartea „How smart is your baby” – ”Cat de destept este bebelusul tau”- scrisa de Glenn Doman avand la baza peste 50 de ani de experienta cu copii cu leziuni cerebrale si copii normali din peste 100 de tari. Cartea ne vorbeste in cuvinte simple pe intelesul parintilor despre dezvoltarea armoniosa a bebelusului pe toate caile senzoriale si motorii, respectiv competente de vaz, auz, simturile pielii (pipait), mobilitate, limbaj si miscarea mainilor inclusiv scrisul si cum putem sa acceleram acesta dezvoltare. Sfatuim pe toti parintii sa citeasca aceasta carte (in limba engleza) pentru a gasi acolo sursa originala de informatii si de a intelege mecanismul invatarii bebelusilor pe toate cele sase planuri simultan.



 
     In introducere, inainte de explicarea exercitiului propiuzis, trebuie mentionat ca Doman spune despre creier ca este cel mai avansat, mai rezistent, mai capabil si mai adaptabil organ al nostru, nimic din organismul uman nu-l poate egala. Din pacate, spune el, cresterea copiilor nostri este de cele mai multe ori lasata la intamplare, in voia sortii. Acesta este motivul pentru care unii copii invata sa mearga sau sa vorbeasca mai repede iar altii mai tarziu. Ca parinti avem grija de ei sa fie hraniti, sa fie sanatosi sa nu le lipseasca nimic material dar ne ocupam prea putin de dezvoltarea de calitate a creierului lor.
Se stie ca puii de animale se adapteaza mult mai repede la mediul inconjurator si devin independenti in marea lor majoritate in primul an de viata. Cu cat mai putine pericole pentru acea specie de animale cu atat mai lenta dezvoltarea (de exemplu girafele sau elefantii). Bebelusii par sa se adapteze cel mai greu in acesta privinta, insa studiile au demonstrat ca nu din vina lor ci din vina parintilor si a anumitor practici incorecte din societatile civilizate.

      Creierul uman se dezvolta intr-un ritm incredibil in primul an de viata, un ritm atat de alert incat nu poate fi egalat in nici un alt an pe parcursul vietii unui om. Natura ofera astfel capacitatea bebelusilor ca dupa  primul an sa mearga, sa comunice, sa manance singuri cu alte cuvinte sa poata supravietui pentru perioade scurte de timp fara ajutorul parintilor.
Bebelusii se pot misca (isi misca capul, mainile, picioarele, se taraie pe burta) din prima zi, mai mult ei au invatat sa se miste cu mult inainte de a se naste cand isi miscau mainile, picioarele sau isi schimbau pozitia in burtica mamei. Daca sunt lasati liberi si stimulati sa se miste, la varsta de 3 luni ei pot merge de-a busilea deja.
      Ori multe mamici, la sfatul pediatrului, fara sa poata explica de ce, infasa bebelusii  in scutece stranse, ca sa le fie bine (desi este greu de inteles la ce se refera acest bine) in primele 1-2 luni de la nastere. Practic zero posibilitati de miscare. Miscarea ca de altfel tot ceea ce copilul nostru invata, se deprinde prin exercitiu si repetare din nou si din nou pana cand reuseste sa le faca din ce in ce mai bine. Zero miscare inseamna zero repetare si zero sanse ca un astfel de copil sa mearga de-a busilea la varsta de 3 luni. Cand intr-un tarziu renuntam la scutece, din nou intervenim si nu-l lasam prea mult sa se miste, sa nu cada din pat, sa nu se raneasca, sa nu-si strambe coloana, etc. Din nou civilizatia si faptul ca traim in locuinte amenajate modern intervine ca o bariera in dezvoltarea copilului. Doman spune ca bebelusii trebuiesc lasati atunci cand nu dorm, nu manaca sau nu fac alte activitati cu parintii, pe podea, pe burta, intr-un mediu in care nimic nu poate sa cada peste ei si sa-i raneasca. Podeaua nu trebuie sa fie rece dar trebuie sa permita o alunecare usoara a copilului. (parchetul este ideal)  Daca facem asta din primele luni, copilul nostru va avea sanse reale sa mearga in picioare inainte de varsta de 1 an.

      Revenind la comunicare si aici actioneaza bariere: Tehnologia ne permite sa punem muzica copilului si astfel putem pleca de langa el. Inainte mama era cea care ii canta si astfel il avea mereu in vedere. Mai mult, copiii au o nevoie instinctiva de comunicare doar ca mama care nu este in camera nu-i poate auzi, sau mama care este in camera dar vorbeste la telefon, sau mama care este in camera dar se uita la televizor sau asculta radio. Chiar si cand nimic nu pare sa o distraga pe mama, ne-am invatat atat de mult sa descifram cuvinte incat nu mai suntem atenti la copii decat abia cand incep sa pronunte silabe sau cuvinte la randul lor, desi ei pana la momentul respectiv vor fi incercat sa comunice cu noi de mii de ori.

      Specialistul care se ocupa de dezvoltarea vorbirii , in Romania se numeste logoped, iar stiinta logopedie. Din pacate multi dintre ei se ghideaza dupa urmatoarea cutuma: nu acorda atentie copiilor sub varsta de trei ani. Explicatia lor este cat se poate de bizara si anume: Copilului trebuie sa i se acorde timp sa invete sa vorbeasca pana la varsta de trei ani cand se presupune ca trebuie sa vorbeasca fluent. Daca nu vorbeste fluent la varsta de 3 ani sau vorbeste cu dificultate sau deloc inseamna ca avem o problema.
Consider aceasta practica fundamental gresita, cu alte cuvinte daca la varsta de doi ani un copil nu vorbeste, desi trebuia sa o faca in mod ideal la varsta de un an, este clar fie ca factorii implicati in cresterea lui gresesc, fie ca are o problema medicala. De ce in acest caz sa mai insistam in greseala respectiva sau sa asteptam inca un an până cand sa incepem sa corectam problema respectiva?
Eu personal consider ca acei logopezi care abordeaza copiii dupa aceasta cutuma nu au inteles ei insasi mecanismul dezvoltarii creierului si ii plasez in categoria specialistilor inchisi sau opaci si, mai mult, pun la indoiala capacitatea lor de adaptare la tehnicile si practicile de logopedie moderne. Daca parintii considera necesar ca logopedul ar trebui sa intervina la orice varsta, in special dupa varsta de 12 luni, el ar trebui sa o faca. Copilul nu are nimic de pierdut in definitiv. Poate ca ar fi invatat si singur sa vorbeasca, dar de ce sa nu faca asta mult mai repede? De ce sa-i refuzam acest privilegiu si cale extraordinara de a capta noi informatii vitale in dezvoltarea lui viitoare?

      Vestile bune vin din faptul ca noi parintii suntem cei mai buni profesori pentru copiii nostri. Din nou, nicicand in viata sa viitoare un copil nu va gasi profesori mai buni si mai eficienti decat propii parintii. Parintii pot fi primii si cei mai buni specialisti in dezvoltarea comunicarii si vorbirii copilului lor.

Asadar, cum sa dezvoltam capacitatea de comunicare si limbajul copilului nostru: 

Exercitiul 1.
Exercitiul de mai jos este extrem de simplu si se recomanda  ca parintii sa-l  inceapa cu copiii lor la orice varsta, chiar si de la varsta de o luna.

      In cazul copiilor cu leziuni cerebrale acest exercitiu este foarte important dar trebuie corelat si cu alte exercitii de natura motorie care sa-l ajute sa-si dezvolte suficient respiratia pentru ca este nevoie de o buna respiratie pentru a pronunta sunete. Doman recomanda un program mult mai complex care vizeaza recuperarea simultana in toate planurile senzoriale si motorii a copiilor cu leziuni cerebrale la care nu doar vorbirea este afectata ci intreaga lor dezvoltare.  Daca l-ati auzit deja pe copilul dumneavostra cu leziuni cerebrale pronuntand sunete neinteligibile acest exercitiu este un bun inceput pentru el.

Partea I – Parintii trebuie sa invete sa-l asculte pe copil.

      Doman spune ca in timp ce noi vorbim cu ei, foarte putini parinti ii asculta pe copii. Noi asteptam cuvinte si ne rezumam sa descifram cuvinte sau sunete care seamana cu cuvinte si daca el nu pronunta cuvinte, adultii nu dau de regula importanta sunetelor scoase de el. Orice sunet inseamna comunicare. Parintii trebuie sa fie foarte atenti la ce sunete scoate copilul. ORICE SUNET ESTE LIMBAJ!!
Pai ce folos, daca nu intelegem nimic? vor intreba unii. Nu este in joc numai faptul ca noi intelegem sau nu. Mai este ceva.  Copilul incearca sa comunice asa cum poate el. In mintea lui este un fel de „ Hei, ma aude si pe mine cineva?” Daca observa ca un anume sunet atrage atentia va incerca sa-l repete. Daca nu primeste niciodata atentie se va descuraja si poate va inceta sa le mai faca sau se va baza in continuare pe plans despre care a invatat deja ca atrage atentia. Cu cat suntem mai atenti si reactionam la sunetele lui cu atat va renunta la plans mai repede si va incerca sa ne atraga atentia producand  alte sunete.


 

Partea II - Conversatia cu copilul:
Frecventa:    10 ori pe zi
Intensitatea:  Cu voce tare si ferma
Durata:         Aproximativ 60 secunde
Consta in:    O intrebare si timp acordat pentru raspunsul copilului.
Unde:           Camera linistita, fara alte distractii
Tehnica:      De indata ce mama intelege ca toate sunetele reprezinta limbaj sunt multe moduri in care ea il poate ajuta pe copil sa foloseasca sunete ca sa comunice.
Sunt cateva lucruri pe care ea le intreaba uzual in fiecare zi: Ce faci? Ti-e foame? Ti-e somn? Schimbam pampersul? Sunt alte lucruri pe care i le spune in fiecare zi:  Te iubesc, Astea sunt degetele tale,  Astea sunt picioarele tale, etc . Mai sunt si comenzi pe care mama la da copilului: Deschide gura, Uita-te la tati, Impinge piciorul.
Mai aude si forme de salut:” Buna dimineata, Noapte buna, Hello, etc
Deoarece aceste lucruri el le aude frecvent, ele vor fi primele pe care va incepe sa le decodeze. Nu are importanta daca nu intelege ce inseamna „a iubi „ important este ca el aude sunete si doreste sa comunice la randul lui.

      In primul rand el trebuie sa inteleaga regula de baza a conversatiei, aceea de a asculta la ce are celalalt de zis. Eliminati sunetul si haosul zgomotos din gospodarie. Opriti Tv , radio, etc astfel incat copilul sa va poata auzi clar. Vorbiti clar apasat si fata in fata cu copilul sa va asigurati de atentia lui.
Acum, adaugati ingredientul magic: Cand am terminat de pus intrebarea : De ex:  Ce faci tu?  ne oprim, ne uitam la el entuziasmati si ateptam 10 sec , 20 de sec sau 30 de sec, poate chiar mai mult. Cu cat e mai mic cu atat va trebui sa asteptam mai mult.
La inceput s-ar putea sa nu primim nici un raspuns, dar de indata ce copilul intelege ca asta nu mai este o conversatie in care doar unul vorbeste ci o conversatie reala in care are si el posibilitatea sa participe (in sfarsit il asculta si pe el cineva) o va face.
De exemplu il intrebam pe copil : ”Ce faci tu?” si zambim si il asteptam sa raspunda. El va incepe sa se agite, sa-si miste mainile. Asta pentru a-si pompa respiratia ca sa poata scoate un sunet. Dupa ce isi va aduna puterile un pic va putea poate sa scoata un oftat sau un „Ah” sau ce alt sunet ii va fi la indemana. El nu prea are control asupra sunetului pe care il scoate, tot ce incearca el sa faca este sa expire puternic si sa adauge sunet acelei expiratii.

      Secretul conversatiei noastre va fi ca atunci cand el scoate acel sunet noi sa raspundem ceva: „Asa?” sau „Aha, deci esti bine!” Ma bucur sa aud asta!” Nu trebuie sa afisam o bucurie foarte mare deoarece conversatia pentru el este un lucru serios ca doi oameni care vorbesc. La inceput nu vom intelege ce inseamna acel „Ah” dar in timp din intonatia vocii vom deslusi daca este un ”Ah” de frustrare sau un „Ah” de bucurie” Chiar daca nu intelegem foarte bine semnificatia,  tot suntem bine in ochii copilului deoarece ascultam si ii raspundem si el de fapt asta vrea.
Acum pentru prima data el are o conversatie adevarata: Mama il intreaba si el asculta atent, apoi mama il asteapta sa raspunda atenta si el raspunde, apoi mama ii raspunde la loc si conversatia se sfarseste aici.
Aceasta este o conversatie reala. Copilul mai are probabil foarte mult pana va ajunge sa spuna primul cuvant care sa insemne ceva. Dar ce usurare pentru el sa poarte o conversatie cu mama lui fara sa mai fie nevoit sa astepte primele cuvinte.

Acum vom aranja sa avem cat mai multe conversatii cu el pe parcursul zilei. Putem face un mic ritual pentru ele. Il punem in acelasi scaun, aceeasi pozitie si chiar putem introduce conversatia intrebandu-l: „Vrei sa vorbesti cu mami?”. De indata ce va intelege ca aceasta intrebare va precede momentul placut al conversatiei se va agita si ne va da de inteles cat de mult se bucura.

Rezumat:
Obiectiv:       Oportunitate pentru copil sa poarte o Conversatie cu mama lui
Frecventa:   Cel putin de 10 ori pe zi
Intensitatea:  Cu voce tare si ferma
Durata:         1 la 2 minute
Consta in:    O intrebare simpla care necesita un raspuns de un singur cuvant.
Unde:           Camera linistita, fara alte distractii. Mama tine copilul in brate cu fata la ea.
Tehnica:      Il intreabam de exemplu: Ti-e foame?” Ne uitam la el ca si cand asteaptam un raspuns si ascultam foarte atent. Asteptam ca el sa raspunda. Poate dura si 30-60 de secunde. Ramaneti tacuti dupa ce ati pus intrebarea. Nu repetati  intrebarea. Asta ii va ingreuna si mai tare posibilitatea de a raspunde si il face sa fie confuz. Cand copilul raspunde ii raspundem si noi. Exercitiul se incheie.
Daca in cele 60 de sec nu raspunde sau isi concentreaza atentia in alta parte parand sa nu fie atent (desi ar trebui sa nu aiba alte lucruri in jur care sa-i distraga atentia cand facem acest exercitiu) ii raspundem: „Nu vrei sa vorbesti” si incheiem exercitiul. Vom incerca alte intrebari data viitoare si tot asa.
Este bine sa folosim intrebari uzuale pe care el le aude frecvent in viata de zi cu zi: Ti-e foame?, Ti-e somn?, Iti place muzica?, Vrei sa te joci cu tati?, etc pe de o parte el le recunoaste si le decodeaza mai usor, pe de alta parte de indata ce va invata sa ne raspunda la aceste intrebari noi vom intelege mult mai usor nevoile lui si viata va deveni mai usoara pentru copii si parinti deopotriva.

     Frecventa este cheia
     Cu cat un copil repeta mai des cu atat va invata mai repede si mai bine, este o regula valabila pentru orice lucru pe care il invata copilul. Doman povesteste in cartile sale despre copii care au spus primele cuvinte la varsta de 3 luni sau copii care la varsta de 3 ani, vorbeau si citeau fluent in patru limbi straine. Copii normali care au avut multe oportunitati de a invata. Asadar frecventa este cheia.


 

Articole similare


Metoda Doman - cea mai buna din lume? Metoda Doman - cea mai buna din lume?
4 comentarii   5 din 5 stele!

             Metoda Doman cea mai buna din lume?         Viata parintilor copiilor afectati de paralizii cerebrale este o viata de continua cautari si regrete. Cand spun regrete ma refer la timpul pierdut cu terapii si metode de recuperare ineficiente si cautare ...citeste mai mult
ABR in Romania - Un vis devenit realitate ABR in Romania - Un vis devenit realitate
0 comentarii  

ABR in Romania – Un vis devenit realitate De fiecare data cand vorbesc despre ABR o fac cu un respect deosebit. De cand am aflat de problemele fiului meu, Calin, acum 3 ani, eu si sotia mea, Ramona, am alergat intr-un suflet in diferite colturi ale lumii incercand sa gasim solutii, incercand sa evitam inevitabilul. Ca orice parinte credeam, si inc ...citeste mai mult

Comentarii (2)


Scrie comentariu
Numele tau:


Comentariu: Nota:Codul HTML nu este procesat!

Nota: Nesatisfacator            Excelent

Scrie codul de siguranta de mai jos in urmatoarea casuta:


Info Articol


ID Articol: 0154
Nota medie: 5 din 5 stele!
Comentarii: 2 comentarii
Vizualizari: 19379
 
Cum sa-l inveti pe copilul tau sa vorbeasca-Partea I...
Click pentru marire