Parteneri
Partenerii Asociatiei Copii Suflete Sperante.
Mihai Nesu Foundation
Crucea Rosie despreCopii Decebal Banica
Student Sport Retinopatie Copii martamaria.ro
StarPress
FoodPanda
 
Doneaza
Donate
Donate
Click aici pentru a dona
99 RON
EuPlatesc.ro

 

Redirectioneaza 2% din impozitul tau pe venit
Descarca formularul 230
Redirectioneaza 20% din impozitul pe profit
Contract de sponsorizare
Extras Cod Fiscal
 
Cartea recunostintei
 
FACEBOOK
 
Localitati
 
Presa despre noi
Presa despre noi
 
Blog-o-sfera
Blog-o-sfera
 

Stefan-Adrian - O esenta tare intr-o sticluta mica...

          ACEASTA POVESTE A FOST MODIFICATA PENTRU A PUNE INTR-O LUMINA MAI CALDA SI MAI BLANDA VIATA ACESTUI COPIL MINUNAT. IN VERSIUNEA ORIGINALA PARINTII AR FI AVUT MAI MULT DE POVESTIT DESPRE O SERIE DE EVENIMENTE NEFERICITE DIN SPITAL PRERGATOARE  SI ULTERIOARE NASTERII.
          STEFAN ISI DORESTE ACUM SPERANTĂ, UN VIITOR MAI BUN PENTRU CARE MUNCESTE ENORM CU MÂNUŢELE LUI MICI SI FIRAVE, LASÂND IN URMA UMBRELE TRECUTULUI.

           Imi este destul de greu sa incep povestea desi retraiesc zilnic clipele in care am crezut ca imi pierd copilul. Toata aceasta nenorocire s-a intamplat pentru ca, din pacate, medicul ginecolog nu a vazut timp de o luna si jumatate ca in burta mea se afla un copil cu tripla circulara de cordon ombilical.
          Stefan Adrian este minunea care s-a nascut pe 3 octombrie 2010, dupa o suferinta intrauterina grea si un travaliu prelungit. Acest copil dorit si iubit de toata lumea, are o poveste la fel de trista cum este de altfel si viata lui. Spun asta pentru ca la 1 an si 3 luni cand alti copilasi merg, vorbesc si se joaca cu jucarii, Stefan nu isi tine nici capul foarte bine.
         Nu vom sti niciodata de ce medicul ginecolog nu a vazut motive de ingrijorare in faptul ca fatul avea tot 1500 de grame in ultimele sase saptamani anterioare nasterii. Mi-a spus ca totul este in regula, bebe rade si sa nu imi fac griji pentru greutate ca are timp sa creasca. Am stabilit sa ne vedem in urmatoarea saptamana pentru a discuta despre vizita pe care trebuia sa o fac la clinica privata unde urma sa nasc.
         Am plecat relativ linistita pentru ca doamna doctor imi monitoriza sarcina de la doua saptamani de cate doua ori pe luna, facusem morfologia si echo 4D la 28 de saptamani si totul parea a fi normal. Am ajuns acasa si in scurt timp au inceput contractiile. Speriata am plecat la urgenta dar odata ajunsa acolo s-a declansat calvarul. Medicul de garda mi-a confirmat temerile: urma sa nasc.
         Cum era firesc mi-am sunat ginecologul dar nu m-a putut ajuta pentru ca la clinica privata unde lucra nu erau conditii pentru bebelusii prematuri si am fost nevoita sa rămân in spital la urgenta (Spitalul Judetean Constanta). Un lant de evenimente nefericite a facut sa nu pot ajunge in sala de nasteri mai devreme de 6 dimineata, exact la timp, deoarece, ulterior mi-au spus ca doar 10 minute ne-au despartit de moarte atat pe mine cat si pe copil.
         
           In dimineata zilei de 3 octombrie la ora 6 si 15 minute a venit pe lume Stefan.
           Nu doresc nimanui sa treaca prin şocul pe care l-am avut cand mi-am vazut copilul de 1500 de grame si doar 30 de cm, cu un capuşor micut si vanat si un trupusor cu o piele finuta si marmorata prin care i se puteau vedea toate organele interne.
L-am privit cateva secunde, apoi m-au adormit probabil dupa ce au vazut in ce stare eram.
           Cand m-am trezit, a venit neonatologul care mi-a spus ca bebelusul a primit nota 5 la nastere dar nu are aproape deloc sanse de supravietuire. Atunci mi s-a golit sufletul, nu am mai simtit nimic, nici macar durere. Copilul meu urma sa moara!
            L-am revazut dupa doua zile, din pacate puiul meu contactase un virus, aparent un E-coli care ii punea si mai mult viata in pericol. Initial s-a crezut ca este vorba de un virus provenit de la mamă, din mediul intrauterin insa analizele ulterioare (la un laborator privat, ales de mine) au aratat ca este vorba de "Serrattia" un virus rar contactat probabil in spital care distrugea trupusorul lui si asa fragil cu fiecare secunda care trecea. Pot spune ca am luptat sa imi salvez copilul, 7 zile de Cefort nu l-au ajutat si am insistat cu toata fiinta mea sa schimbam tratamentul cu altceva mai eficient, nu stiam ce, orice l-ar putea ajuta. In cele din urma m-au ascultat si a primit Tienam si Amikacina, doua antibiotice foarte puternice si greu de procurat care pareau sa aibe efect.
         Ma rugam la Dumnezeu sa Il ajute pe Stefan sa traiasca si intr-o seara am hotarat sa il creştinez acolo in spital. Am adus un preot care l-a botezat in incubator, legat la ochi caci avea icter, era plin de ace si furtunase, conectat la aparatul de oxigen insa important a fost ca am reusit sa il botez.
        Sunt sigura ca din acel moment Dumnezeu a hotarat sa lupte pentru viata micutzului meu si a reusit pentru ca de a doua zi nu a mai facut febra si nici vreo criza de apnee cum a avut pana in ziua botezului.
          Dupa 3 saptamani de lupta Stefan a invins, analizele au iesit sterile si el traia chiar daca manca doar 3 ml de lapte. Timp de inca doua saptamani am stat langa incubator si cu acordul medicului m-am ocupat doar eu de copil. Il hraneam prin gavaj, il spalam cu ceai si ii faceam masaj. Incepea sa capete culoare si forma de copilas.
          Inainte de externare am rugat pe pe doamna doctor Ciufu sa vina la spital sa ii faca un echo transfontanelar si spre bucuria noastra ne-a spus ca totul este ok. Ne-am externat la cerere dupa 5 saptamani din teama de a nu mai contacta vreo boala caci imunitatea lui era practic zero. Medicul a considerat ca putem pleca la 1.800 grame pentru ca eu ca mama eram pregatita sa il ingrijesc singura.
          Am crezut ca tot ce a fost rau a trecut. La 2 luni am revenit cu Stefi la dl dr. Turu pentru un control oftalmologic (primul control la ochi a fost la varsta de 5 saptamani cand am ajuns cu salvarea la cabinetul domnului doctor). Stefanut a fost diagnosticat cu ROP (retinopatie de prematuritate) gradul al doilea la ambii ochi, insa nu dadea semne ca s-ar extinde catre un grad mai mare. Ne-a recomandat totusi sa mergem la Bucuresti pentru o a doua opinie. La IOMC in Bucuresti a fost luat in evidenta si tinut sub observatie de d-na doctor Vatafu si cu ajutorul lui Dumnezeu retinopatia s-a resorbit. Scapasem din nou !
          Marea nenorocire insa abia incepea exact cand credeam ca nu mai are ce sa se intample. Iesind din cabinetul de oftalmologie am vazut cabinetul de ecografie si am hotarat ca pentru linistea mea este bine sa-i repet ecografia transfontanelară. Spre norocul nostru am gasit-o pe doamna profesor Ioana Anca despre care stiam ca este cea mai buna in domeniu si am rugat-o sa ne primeasca fara programare.
           Nimic nu ne-ar fi putut pregati pentru ce avea sa ne spuna: leucomalacie periventriculara gr III, copilul va merge si va vorbi mai greu, dar nu se poate face nimic. Doar sa asteptam. Astfel am terminat cu drumurile de doua ori pe saptamana la Bucuresti pt ochi si am inceput cu cele lunare pentru ecografia transfontanelara.
          Intre timp am cautat intens pe internet si concluzia despre boala lui Stefan a fost una devastatoare: paralizie cerebrala. Am facut si primul RMN care a scos la iveala si alte leziuni cerebrale. Coplesita de atatea probleme, cu sufletul ravasit de durere eram foarte hotarata sa nu cedez. Intr-o zi copilul a inceput sa verse iar zilele urmatoare a fost mai rau. Nici nu reusea sa inghita ce manca pentru ca deja i se facea rau si varsa din ce in ce mai mult si mai des. Am inceput alte investigaii si internari atat la Bucuresti cat si la Constanta dar nimeni nu stia ce are. Am pus totul pe seama problemelor neurologice mai ales ca avea niste tresariri nefiresti înainte să adoarmă.
          Cand a implinit 4 luni m-am internat la spitalul Obregia din Bucuresti si am intrat in evidenta doamnei dr. conf. Craiu. Am facut primul EEG, traseul era normal si nimeni nu intelegea de ce tresare sau varsă. Dupa o saptamana ne-am externat si am ajuns la Constanta, dar tot in spital pentru ca varsaturile nu incetau iar analizele nu aratau nimic de natura infectioasa.
          Norocul a fost sa o intalnim pe doamna dr Balasa care s-a gandit ca ar putea fi alergie la vreun aliment. Asa a si fost doar ca nu la unul ci aproape la toate: proteina din lapte, lactoza, gluten, ou, carne si soia. Alt hop care trebuia trecut dar ne-am descurcat desi asta a insemnat stagnarea greutatii.
 
         Stefan facea terapie Bobath insa la 7 luni am inceput terapia Vojta. Totul parea normal pana intr-o zi cand a inceput sa faca niste spasme groaznice si sa nu mai fie prezent.
        Am mers imediat la neurologul lui Stefan dna dr Stoian care a banuit in acel moment ca ceva nu este in regula cu el si ne-a facut programare de urgenta la EEG.
        Temerile ei s-au adeverit, copilul avea epilepsie, o forma grava - sindromul West - acel cumplit sindrom care duce la pierderea achizitiilor facute de copil daca nu este diagnosticat la timp si nu poate fi stapanit cu anticonvulsivante... Alt calvar, poate cel mai cumplit !!!
         Am reinceput drumurile la Obregia pentru EEG, lunar mergeam la control. Luna aceasta am repetat si RMN-ul, iarasi anestezie, stres si teama.
          Dar Dumnezeu il iubeste cu siguranta pe Stefan. Traseul EEG s-a normalizat si nu au mai aparut crize, este cel mai bun lucru de pana acum. Stefi are astazi 1 an si 3 luni si toata viata lui de ingeras este petrecuta in spitale pentru tot felul de investigatii.
          Ma gandesc in fiecare secunda ca viata lui ar fi putut fi altfel daca ginecologul s-ar fi implicat mai mult si ar fi fost mai responsabil, daca medicul din urgenta nu ar fi prelungit travaliul si tot asa...
Se spune ca Dumnezeu nu iti dă mai mult decat poti duce. Oare asta inseamnă că eu pot lupta pentru salvarea copilului meu, chiar daca la 1 an si 3 luni varsta de dezvoltare motorie nu este mai mare de 2-3 luni?
          Cu siguranta Stefan este o esenta tare intr-o sticluta mica, iubeste viata, este un luptator si face totul sa traiasca. O viata grea, cu multa munca, cu cheltuieli foarte mari din partea noastra, cu multe piedici si frustrari, dar si cu clipe de neuitat petrecute alaturi de el, cu chipul lui senin si plin de zambet dimineata cand se trezeste, cu lumina parca a unui curcubeu din ochii lui atunci cand este trist, cu noi stransi plini de speranta in jurul lui, asemeni focului din vatra, atunci cand reuseste ceva nou.
          Impreuna cu echipa de medici si cu terapeutul care se ocupa de recuperarea motorie vom invinge aceasta boala atat cat va fi posibil.
          Si desigur, nu-mi pierd speranta ca Stefan va merge si va spune candva "mama"! 


 


Articole similare


Calin - File din poveste Calin - File din poveste
21 de comentarii   4 din 5 stele!

           Dragi cititori ,           Acest text nu ar fi trebuit sa existe. Si totusi exista pentru ca simtim nevoia sa va impartasim experienta, durerea si gandurile noastre . Si nu doar atat. Poate ca unii dintre voi veti gasi aici informatii utile, poate c ...citeste mai mult
Alex-Cristian - O alta poveste... Alex-Cristian - O alta poveste...
18 comentarii   4 din 5 stele!

          La inceput a fost un gand , apoi dorinta si in final iubire ... iubirea noastra Alex. Un copil ca toti copiii, frumos, dorit si minunat.             S-a nascut pe 27 iulie 2005, intr-o zi torida de vara, dupa 9 luni frumoase pline de asteptare. A fos ...citeste mai mult

Comentarii (4)


Scrie comentariu
Numele tau:


Comentariu: Nota:Codul HTML nu este procesat!

Nota: Nesatisfacator            Excelent

Scrie codul de siguranta de mai jos in urmatoarea casuta:


Info Articol


ID Articol: 0122
Nota medie: 5 din 5 stele!
Comentarii: 4 comentarii
Vizualizari: 3957
 
Stefan-Adrian - O esenta tare intr-o sticluta mica...
Click pentru marire